Ce Trebuie Să Fac ca Să Fiu Mântuit? — Un Studiu Biblic KJV cu Numerele Strong

(Gândurile mele personale — răscumpărarea și iertarea păcatelor sunt ÎN EL. De aceea suntem botezați ÎN El: sângele care ne spală, și iertarea pe care o cumpără, se găsesc în Cel în care suntem botezați.)

(Gândurile mele personale — citește-le încet și să știi că au fost pentru TINE. Fața care a făcut stelele a fost desfigurată dincolo de recunoaștere. Spatele care ține toate lucrurile a fost brăzdat de bici. Mâinile care au vindecat pe lepros au fost pătrunse cu fier. Oasele Lui s-au numărat, ieșind la iveală. Sudoarea a picurat ca sângele înainte ca vreun singur cui să fie înfipt. El n-a fost biruit: Și-a dat spatele de bunăvoie; nu Și-a ascuns fața. Fiecare rană era păcatul tău pus asupra Lui, fiecare vânătaie era fărădelegea ta, fiecare picătură era datoria ta. Și când s-a săvârșit, sânge și apă au ieșit din coasta Lui — sângele ca să te spele, și apa ca să te îngroape în El. Așa că atunci când ți se spune să te pocăiești și să fii botezat, nu ți se cere să faci ceva greu. Ți se cere să primești, în genunchi, ceea ce L-a costat toate acestea.)

(Gândurile mele personale — puneți aceste două lucruri unul lângă altul și lăsați-le să învețe. În pustie, oamenii pe moarte nu au fost învățați să merite un leac. Li s-a spus să privească, prin credință, la ceea ce Dumnezeu a ridicat pe o prăjină — și au trăit. Isus spune că acea prăjină era o icoană a propriei Sale cruci. A crede este privirea. Înainte ca o persoană să se pocăiască de ceva, sau să asculte de ceva, trebuie mai întâi să privească din toată inima la Cel înălțat, și să se încreadă în El. Și observați-l pe Avraam: el a crezut, și Dumnezeu i-a socotit aceasta ca neprihănire — înainte de lege, înainte de orice ceremonie. Credința este locul unde totul începe. Dar priviți cât de repede se mută credința spre ascultare în versetele următoare — chiar în noaptea aceea, chiar în ceasul acela.)

(Gândurile mele personale — doar de două ori în toată Biblia este pusă cu voce tare exact această întrebare: aici, în închisoarea din Filipi, și la Cincizecime, în Faptele Apostolilor 2. Pune cele două răspunsuri unul lângă altul. Mulțimea de la Cincizecime auzise deja și crezuse deja — de aceea au fost străpunși în inimă — așa că Petru a început de la pasul următor: pocăiți-vă și botezați-vă. Temnicerul nu știa încă nimic, așa că Pavel a început de la primul pas: crede — și apoi i-a vorbit cuvântul Domnului, iar în acel ceas al nopții omul a fost botezat. Două începuturi, un singur drum. A crede nu este rival al botezului, iar botezul nu este rival al credinței; credința este inima care ascultă, iar acel ceas este destul de curând.)

(Gândurile mele personale — să nu crezi că acesta este un cuvânt mic, spus o dată și încheiat. Pocăiește-te, și cuvinte asemenea lui, răsună de-a lungul întregii Biblii de o sută douăsprezece ori — patruzeci și șase în Vechiul Testament, și șaizeci și șase în Noul Testament. De la proorocii care strigau întoarceți-vă, întoarceți-vă, la Ioan care striga pocăiți-vă, la Domnul Însuși, la apostoli, la Hristosul înviat scriind bisericilor — o singură chemare străbate de la Facere până la Apocalipsa: ÎNTOARCE-TE. Dumnezeu nu a încetat niciodată să cheme oamenii la aceasta. Și nimeni nu poate înceta să o facă.)

(Gândurile mele personale — nu apa este cea care mântuiește. Este mărturia unui cuget bun către Dumnezeu: sângele aplicat cugetului prin ascultarea de botez, iar persoana înviată spre o viață nouă.)

(Gândurile mele personale — iată aceeași adevăr înfățișat cu mult timp în urmă. Naaman era un om mare, și lepros, și i s-a spus să facă un lucru mic: să se scalde de șapte ori în Iordan, și să fie curățit. El s-a mâniat, și se aștepta la un gest măreț, și socotea că râurile țării sale erau mai bune decât apele lui Israel — așa cum oamenii se poticnesc și astăzi de o poruncă atât de simplă. Dar niciodată apa Iordanului nu l-a vindecat; ci ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu în apa numită de Dumnezeu. S-a dus și s-a afundat de șapte ori, și carnea lui s-a făcut ca carnea unui COPILAȘ. Așa se naște din nou un om: nu prin vreun mare efort al său, ci prin a se pogorî în ascultare, și a se ridica un copil nou, și curat.)

(Gândurile mele personale — ține aceste două adevăruri împreună, și nu există nicio contradicție între ele. Harul este darul; credința îl primește; iar botezul nu este o faptă care câștigă ceva, la fel cum Naaman nu și-a câștigat vindecarea scufundându-se în râu, sau cei muribunzi nu și-au câștigat viața privind la șarpele de aramă. Dumnezeu a oferit totul; omul doar ascultă și primește. Cel care iese din apă nu are cu ce să se laude — a fost îngropat, iar Dumnezeu l-a înviat. S-a spus mai sus despre 1 Petru 3:21, și este adevărat și aici: nu este apa, și nu sunt faptele mâinilor noastre. Este harul, primit prin ascultarea credinței. Și chiar versetul următor spune la ce slujesc faptele: nu temeiul mântuirii, ci rodul ei — suntem lucrarea proprie a lui Dumnezeu, făcuți din nou în Hristos Isus ca să umblăm în faptele bune pe care El le-a pregătit mai dinainte pentru noi. Nimeni care ascultă porunca nu a câștigat darul, și nimeni care numește aceasta câștig nu a înțeles porunca.)

(Gândurile mele personale — observați ale CUI păcate au fost șterse prin această ascultare. Saul din Tars a persecutat calea lui Hristos până la moarte. A arestat bărbați și femei și i-a dus în lanțuri la închisoare, un hulitor și un prigonitor al poporului lui Dumnezeu. Însuși Domnul l-a întâmpinat pe drum, l-a trântit la pământ și i-a vorbit din cer. Și TOTUȘI, trei zile mai târziu, Anania a fost trimis să-i spună: scoală-te și fii botezat și spală-ți păcatele, chemând Numele Domnului. Dacă lumina de pe drumul spre Damasc nu a șters păcatele lui Saul, ci apa ascultării le-a șters, atunci să nu-și închipuie nimeni că păcatele sale sunt înlăturate printr-o cale mai ușoară decât cea pe care Dumnezeu a dat-o celui mai mare dintre păcătoși.)

(Gândurile mele personale — Duhul Sfânt nu este o răsplată pentru câțiva aleși. El este PECETEA Împăratului asupra celor ce sunt ai Lui, și ARVUNA — prima parte a moștenirii plătită în avans — că îi apartii Lui până în ziua răscumpărării. Așa că întrebarea rămâne clară și trebuie pusă: ai primit tu Duhul Sfânt? Căci cuvântul spune limpede: cel ce n-are Duhul lui Hristos nu este al Lui. O scrisoare fără pecete nu este scrisoarea Împăratului. Un om fără Duh nu este încă al lui Hristos. Caută-L până ce-L vei avea.)

(Gândurile mele personale — observați cât de des apare cuvântul ZILNIC. Ei continuau zilnic. Frângeau pâinea din casă în casă. Se îndemnau unii pe alții zilnic. Aceasta nu este o religie de o oră duminica, și o oră la mijlocul săptămânii — un loc încălzit de două ori, iar restul vieții propria treabă a omului. Biserica dintâi o trăia în fiecare zi, împreună, iar Domnul adăuga zilnic la numărul lor pe cei ce erau mântuiți. O credință lăsată deoparte până la următoarea întâlnire este o credință care se împietrește prin înșelăciunea păcatului. El nu cere o vizită. El cere o viață.)

(Gândurile mele personale — observați ce face Domnul cu cel căldicel. Nu doar cu cel rece, ci cu cel căldicel — cel care are religie doar atât cât să fie confortabil, dar nu atât cât să fie viu — pe acela îl va vărsa din gura Sa. A rămâne unit cu El nu înseamnă a te ține de un fir de ață, cald duminica și rece toată săptămâna. Înseamnă a arde. Mai bine fierbinte, spune El, sau chiar rece, decât acel lucru de mijloc care Îi face greață. Rămâneți în El, și lăsați-L să vă țină arzând până la sfârșit.)

(Gândurile mele personale — un prunc în Hristos poate întinde mâna spre flacără chiar și după ce Tatăl a spus nu. Aceasta este poticnirea unui copil care încă învață, iar Tatăl știe asta. Un fiu sau o fiică matură ar trebui să știe mai bine. Dar iată mila din aceasta: chiar și atunci când păcătuim, nu suntem aruncați deoparte. Avem un Mijlocitor — pe Isus Hristos cel drept — care este întotdeauna viu și vorbește neîncetat Tatălui în locul nostru. Așa că ne ridicăm din nou. Cel neprihănit cade de șapte ori și se ridică iarăși. Ne cercetăm pe noi înșine, mărturisim ce am făcut, ne întoarcem de la aceasta și ne întoarcem la lucrarea Tatălui nostru, lăsând trecutul în urmă — pentru că Dumnezeu a îndepărtat deja păcatele noastre atât de departe cum este răsăritul de apus, și nu Și le mai aduce aminte. Dar să nu prefacem această milă într-o scuză. Ezechiel arată și cealaltă parte: un om neprihănit care se abate de la neprihănirea lui și moare în păcatul său nu va fi mântuit prin neprihănirea pe care a avut-o odinioară. Petru arată aceeași imagine în Noul Testament, și citează vechiul proverb pentru a o zugrăvi: câinele care se întoarce la vărsătura lui, porcul spălat care se întoarce în mocirlă — cineva care a scăpat de întinăciunile lumii prin cunoașterea Domnului, și apoi s-a întors iarăși în ele, ajungând mai rău la sfârșit decât la început. Iar Isus le spune celor ce au făcut fapte rele în Numele Lui: „Niciodată nu v-am cunoscut.” Acum ține ambele tăișuri ale acestei săbii și nu tociți niciunul dintre ele. Domnul spune că nimeni nu poate smulge oile Lui din mâna Lui — niciun vrăjmaș, nicio putere, niciun om. Această siguranță este reală, și este strânsoarea Lui cea care ține, nu a noastră. Dar priviți cum descrie El acele oi: ele aud glasul Lui și Îl urmează. Cuvântul nu arată niciodată o oaie smulsă din mâna Lui; el arată pe cea spălată întorcându-se și mergând înapoi în mocirlă, de bunăvoie. Scriptura ține laolaltă amândouă acestea — mâna care nu poate fi desfăcută, și avertizarea de a nu ne întoarce — și nu le topește într-o formulă ușoară, așa că nici noi nu o vom face. Nu deznădăjduiți când cădeți: Mijlocitorul este real, iar drumul spre casă este deschis. Nu presupuneți că vă puteți întoarce înapoi în voie: avertizarea este reală și ea. Cădeți, dar ridicați-vă. Ridicați-vă, și rămâneți statornici până la sfârșit.)

(Gândurile mele personale — să rețineți bine: dacă ceea ce credem noi nu se potrivește cu ceea ce au propovăduit trimișii, atunci NOI greșim, nu ei. Ei L-au văzut și L-au ascultat, și au fost trimiși de El. Cine ascultă de Dumnezeu, îi ascultă pe ei. A pune un învățător mai sus decât apostolii înseamnă a asculta de duhul rătăcirii.)

(Gândurile mele personale — chiar și în vremea apostolilor, s-au strecurat oameni și au răstălmăcit învățătura. Cu cât mai mult în vremea noastră, când atât de mult din ceea ce se învață este nou, nu are rădăcină în cuvântul cel vechi și nu este mânuit cum se cuvine. Un lucru nu este adevărat pentru că mulți oameni îl cred, și nici pentru că este vechi în gura oamenilor. El este adevărat numai dacă este în acord cu ceea ce au dat solii.)

(Gândurile mele personale — și aceasta este exact ceasul acela: oameni care nu vor să sufere învățătura sănătoasă, ci își adună învățători după bunul plac — cât mai mulți care le vor gâdila auzul, și le vor spune ce vor să audă. Un om își poate zidi o casă întreagă de învățători, fiecare fiind de acord cu el, și fiecare fiind greșit. Adevărul nu a fost niciodată dovedit de o majoritate, niciodată nu a fost făcut adevărat de numărul celor care îl cred, și niciodată nu a fost îndoit pentru a plăcea auzului. Întoarce-te de la adevăr, și te vei întoarce — așa spune cuvântul — la basme.)

(Gândurile mele personale — nu suntem liberi să alegem dintre cuvintele lui Dumnezeu, păstrându-le pe cele ușoare și lăsându-le pe cele grele. Omul viețuiește prin FIECARE cuvânt. A adăuga la el, sau a lua din el, înseamnă a fi găsit mincinos înaintea lui Dumnezeu care l-a grăit.)

(Gândurile mele personale — iată piatra pe care mulți își sprijină întregul argument: tâlharul care murea a fost mântuit, spun ei, și el nu a fost niciodată botezat; deci botezul nu este necesar. Să o cântărim acum în lumina cuvântului și să vedem pe ce se sprijină cu adevărat.)

(Gândurile mele personale — acum cântărește-l pe tâlhar în această lumină. Cuvântul nu spune niciodată că el nu a fost botezat. Acesta este ceva ce oamenii presupun, și apoi construiesc o întreagă doctrină pe propria lor presupunere. Dar ascultă ce SPUNE cu adevărat cuvântul: Ierusalimul, și TOATĂ Iudeea, și toată împrejurimea Iordanului au ieșit și au fost botezați, mărturisindu-și păcatele. Oamenii de rând și vameșii au fost botezați. Curvele au crezut. Numai fariseii și învățătorii legii au refuzat, și nu au fost botezați. Tâlharul nu era fariseu — era unul din popor, un răufăcător, exact genul de om care se îngrămădea la botezul pocăinței lui Ioan. Și pe cruce el a făcut chiar lucrul pentru care era botezul: și-a mărturisit păcatul — noi primim ceea ce merită faptele noastre. Adaugă la aceasta faptul că ucenicii Domnului Însuși au botezat chiar mai mulți oameni decât Ioan, prin tot ținutul acela, timp de mai bine de trei ani. Așadar adevărul este opusul scuzei: cuvântul nu ne duce la un tâlhar care nu a fost niciodată botezat, ci la unul care aproape sigur A FOST botezat împreună cu ceilalți. Cei care se sprijină pe el s-au sprijinit pe un om care era deja spălat.)

(Gândurile mele personale — și să presupunem cea mai rea situație, că el nu a fost niciodată botezat: chiar și așa, el nu este o regulă pentru voi. El a murit înainte ca noul legământ să intre în vigoare. Un testament nu are nicio putere cât timp cel care l-a făcut este încă în viață, iar DOMNUL nu murise încă. Așa că tâlharul a fost primit așa cum erau primiți oamenii în vechime, înainte ca ușa acestui nou legământ să fi fost vreodată deschisă. Și el fusese pironit pe o cruce, de mâini și de picioare, și nu putea să se dea jos ca să fie botezat. Dumnezeu cere de la om ascultare în ceea ce este el în stare să facă. Ceea ce un om pe moarte NU a putut face nu este o scuză pentru un om viu care POATE. Voi nu sunteți pironiți pe o cruce; puteți să ascultați.)

(Gândurile mele personale — deci întreaga scuză atârnă de o presupunere pe care cuvântul nu o afirmă niciodată. Ea stă împotriva dovezii clare pe care cuvântul o dă. Aceasta este o casă zidită pe nisip, și prăbușirea ei va fi mare. Dar porunca stă pe stâncă, și nu s-a clintit: pocăiți-vă, și fiecare dintre voi să fie botezat.)

(Gândurile mele personale — dar ascultă și acestea cu reverență, nu cu presupunerea nepăsătoare că deja înțelegi totul. Mulți au presupus, și au greșit. Iar noi, care vă aducem aceste cuvinte, nu pretindem că știm totul. Suntem încă ucenici, gata să fim corectați de cuvânt și de cei care au fost trimiși. Dar nu îndrăznim să schimbăm ceea ce solii au spus limpede. Așadar, cercetează singur: dacă am greșit, să ne corecteze cuvântul. Dar ai grijă să nu fii dus în rătăcire ascultând glasurile oamenilor mai presus de glasul apostolilor Mielului. Privim această întrebare anume, în asemenea amănunt, ca un exemplu al modului în care poți încă crede ceva chiar și atunci când Biblia pare, la suprafață, să împingă puternic în direcția opusă. Trebuie să împărțim drept cuvântul: nu putem adăuga la el, și nu putem lua din el.)